Legea în România se schimbă de pe o zi pe alta… Am impresia uneori că e o joacă: azi ai voie să mănânci prăjitura, mâine... hmmm... mai vedem… O groază de tâmpenii se adaugă la lege sau coduri și nimic bun, totul pentru profitul a două, trei sau poate cinci persoane dar nu a poporul întreg.
Într-un cotidian am găsit o părere, despre modificările făcute în Codul Muncii, foarte interesantă dar și reală.
Lectură plăcută :) !
” Codul Muncii, încă o variantă fără conținut
Noul măr al discordiei din societatea autohtonă este Codul Muncii. Am așa o senzație că varianta propusă zilele trecute nu aduce nici un beneficiu ”părților implicate”. Singura chestiune clară pe care am sesizat-o este că statul își va putea da mai ușor afară salariații… reformabilii. În rest, discuții interminabile pe tema angajărilor pe o perioadă determinată. Nu mai mult de trei ani, nu mai mult de doi, poate maximum patru… Greu, greu de tot, mai ales că în prezent se practică deja tot felul de ”șmecherii”.
De fapt, de ce au nevoie companiile și echipele pe care și le (de)formează? Cred că de puțin respect reciproc, protecție în dublu sens. De ani buni asistăm la un joc de-a șoarecele și pisica între firme și angajații acestora – primele se fac că își recompensează oamenii ”după contributivitate”, ceilalți se jură că nu fură. În timpul liber se trece la amenințări de ambele părți.
Ca să fiu și mai exact, ce valoare mai are un angajat bun în zilele noastre, fie că este la stat sau în mediul privat? La ce mai folosește el? Mai contează pentru cineva că CV-ul cuiva are pagini întregi de proiecte realizate și de ținte atinse? Că toată viața lui nu s-a oprit din studii și că mereu s-a arătat nemulțumit de propriile eforturi? Mai ține cineva cont de zeci de ani de experiență care se traduc în zeci de ani de loialitate față de angajator? Nu. Ai 50 de ani, afară! Bun, oamenii despre care vorbesc nu știu să lucreze în ritm de manele, habar nu au cum să-și sape șefii sau să-și fure patronii, nu cer niciodată măriri de salarii, într-un cuvânt strică ”fengshuiul” unei întregi caste de ciocoi, acum la mare modă.
Unde se va ajunge? La un moment dat angajatul model va conștientiza valoarea pe care o are, se va sătura să fie omul bun-moca, își va lua găletușa și se va muta la altă groapă de nisip. El știe că axioma ”nimeni nu e de neînlocuit” nu are nici un dram de adevăr în ea și asta va fi răzbunarea lui. Bine, compania se poate amăgi cu o nouă ”jucărie” sau, dacă are baftă, va găsi un ”sclav” mai tânăr, cu potențial. Din păcate, pregătirea lui durează foarte mult și costă o grămadă de bani. În plus, noul ”sclav” se va prinde într-un final că a fost tras pe sfoară și toată lumea o ia de la capăt. Un joc etern din care, până la urmă, nimeni nu iese în câștig.
Așadar, ce înseamnă pentru noi, românii, ”politica resurselor umane” ori ”investiția în oameni”? potrivit noilor tendințe pe piața muncii, doar niște ”bulșeturi”. Acum sunt la modă indivizi care știu să treacă de la un patron la altul, să păcălească pe fiecare în parte că le aduce, pe loc, profituri de milioane. Evident, doar după ce va fura dublul sumei promise. În tot acest timp, angajatul model o ia pe drumul lui. Este foarte probabil și varianta șomajului, pentru că prea puțini manageri au răbdarea să citească un CV lung. Iar vremea cărților a apus demult… Acum trendi este ”ebucul”, chestia aia care-ți și citește, tu doar asculți.
Bine că statul își asumă răspunderea pe tot felul de legi fără conținut. Bine că oamenilor le place să stea în vârful patului și să comenteze revoluțiile din lumea arabă. Nimeni nu-și asumă însă răspunderea să revoluționeze modul în care percepem valoarea, cinstea ori loialitatea. Cred că ne pierdem timpul cu un simplu ”cod al muncii”. Măcar de-am introduce în el un capitol despre respect și bune maniere. Dar cine să facă asta?” (Sursă: Edward Pastia, Editorial din Cotidianul Național: Fin.ro Financiarul; Anul IV nr. 783; Joi, 24 februarie 2011)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu