luni, 28 februarie 2011
duminică, 27 februarie 2011
Umbrella (parodie)
Una din creațiile lor o puteți vedea mai jos:
România, încotro?
Legea în România se schimbă de pe o zi pe alta… Am impresia uneori că e o joacă: azi ai voie să mănânci prăjitura, mâine... hmmm... mai vedem… O groază de tâmpenii se adaugă la lege sau coduri și nimic bun, totul pentru profitul a două, trei sau poate cinci persoane dar nu a poporul întreg.
Într-un cotidian am găsit o părere, despre modificările făcute în Codul Muncii, foarte interesantă dar și reală.
Lectură plăcută :) !
” Codul Muncii, încă o variantă fără conținut
Noul măr al discordiei din societatea autohtonă este Codul Muncii. Am așa o senzație că varianta propusă zilele trecute nu aduce nici un beneficiu ”părților implicate”. Singura chestiune clară pe care am sesizat-o este că statul își va putea da mai ușor afară salariații… reformabilii. În rest, discuții interminabile pe tema angajărilor pe o perioadă determinată. Nu mai mult de trei ani, nu mai mult de doi, poate maximum patru… Greu, greu de tot, mai ales că în prezent se practică deja tot felul de ”șmecherii”.
De fapt, de ce au nevoie companiile și echipele pe care și le (de)formează? Cred că de puțin respect reciproc, protecție în dublu sens. De ani buni asistăm la un joc de-a șoarecele și pisica între firme și angajații acestora – primele se fac că își recompensează oamenii ”după contributivitate”, ceilalți se jură că nu fură. În timpul liber se trece la amenințări de ambele părți.
Ca să fiu și mai exact, ce valoare mai are un angajat bun în zilele noastre, fie că este la stat sau în mediul privat? La ce mai folosește el? Mai contează pentru cineva că CV-ul cuiva are pagini întregi de proiecte realizate și de ținte atinse? Că toată viața lui nu s-a oprit din studii și că mereu s-a arătat nemulțumit de propriile eforturi? Mai ține cineva cont de zeci de ani de experiență care se traduc în zeci de ani de loialitate față de angajator? Nu. Ai 50 de ani, afară! Bun, oamenii despre care vorbesc nu știu să lucreze în ritm de manele, habar nu au cum să-și sape șefii sau să-și fure patronii, nu cer niciodată măriri de salarii, într-un cuvânt strică ”fengshuiul” unei întregi caste de ciocoi, acum la mare modă.
Unde se va ajunge? La un moment dat angajatul model va conștientiza valoarea pe care o are, se va sătura să fie omul bun-moca, își va lua găletușa și se va muta la altă groapă de nisip. El știe că axioma ”nimeni nu e de neînlocuit” nu are nici un dram de adevăr în ea și asta va fi răzbunarea lui. Bine, compania se poate amăgi cu o nouă ”jucărie” sau, dacă are baftă, va găsi un ”sclav” mai tânăr, cu potențial. Din păcate, pregătirea lui durează foarte mult și costă o grămadă de bani. În plus, noul ”sclav” se va prinde într-un final că a fost tras pe sfoară și toată lumea o ia de la capăt. Un joc etern din care, până la urmă, nimeni nu iese în câștig.
Așadar, ce înseamnă pentru noi, românii, ”politica resurselor umane” ori ”investiția în oameni”? potrivit noilor tendințe pe piața muncii, doar niște ”bulșeturi”. Acum sunt la modă indivizi care știu să treacă de la un patron la altul, să păcălească pe fiecare în parte că le aduce, pe loc, profituri de milioane. Evident, doar după ce va fura dublul sumei promise. În tot acest timp, angajatul model o ia pe drumul lui. Este foarte probabil și varianta șomajului, pentru că prea puțini manageri au răbdarea să citească un CV lung. Iar vremea cărților a apus demult… Acum trendi este ”ebucul”, chestia aia care-ți și citește, tu doar asculți.
Bine că statul își asumă răspunderea pe tot felul de legi fără conținut. Bine că oamenilor le place să stea în vârful patului și să comenteze revoluțiile din lumea arabă. Nimeni nu-și asumă însă răspunderea să revoluționeze modul în care percepem valoarea, cinstea ori loialitatea. Cred că ne pierdem timpul cu un simplu ”cod al muncii”. Măcar de-am introduce în el un capitol despre respect și bune maniere. Dar cine să facă asta?” (Sursă: Edward Pastia, Editorial din Cotidianul Național: Fin.ro Financiarul; Anul IV nr. 783; Joi, 24 februarie 2011)
vineri, 25 februarie 2011
La Rafle (film)
Începe de la tine să schimbi lumea...
Recomand 100% acest film: ”La Rafle”
The Story of Stuff !
miercuri, 23 februarie 2011
Simboluri moderne (II)
...
Semnificația cuvântului tatuaj derivă de la cele două mari influențe pe care le suportă: polineziana și tahitiana. Influența polineziană este sugerată prin cuvântul ”ta” care se traduce prin “a lovi ceva”, influența tahitiana simțindu-și făcută prezența prin cuvântul ”tatau” care se traduce prin ”a însemna ceva”. Diversitatea indivizilor implică o diversitate a tatuajelor pe care aceştia le-au însemnate pe diferite zone ale corpului, practica veche de aproape 5000 de ani.
Primele manifestări a ceea ce numim astăzi 'body art' au apărut întâmplător, cu aproximativ 12.000 de ani î.Hr.: cei care aveau răni pe corp, încercau să le vindece prin frecarea cu cenușă. În urma cicatrizării zonelor afectate rămâneau urme negre, asemănătoare unor desene. Inscripțiile pe piele și autoprovocarea cicatricilor au devenit în scurt timp o tradiție puternic încărcată simbolic, reprezentând fie statutul social, fie apartenența la un anumit grup sau starea de doliu. Omul ca 'sevalet organic' a apărut în Egipt, în perioada construirii marilor Piramide. Tatuajele colorate au devenit populare în rândul locuitorilor din Noua Zeelanda, iar în China, India si Japonia intrau deja ca formă de ornament. În secolele al XVI-lea si al XVII-lea, marinarii au fost 'trend-setteri' în Europa, iar în Statele Unite tatuajele au continuat să facă deliciul mateloților până în secolul al XX-lea când sensul lor a luat o noua turnură.
În 1991 a fost descoperit pe un munte dintre Austria si Italia un bărbat al cărui corp zăcea în acel loc de 5000 de ani. Acestui om i s-a dat denumirea de ”otzi omul zăpezii”, iar pe corpul său s-au găsit 57 de tatuaje printre care o cruce pe genunchiul stâng, 6 linii lungi de 15 cm deasupra rinichiului, și un număr mare de linii paralele pe glezne. Aplicarea tatuajelor pe acele zone ale corpului au făcut specialiștii să afirme că acele tatuaje au fost realizate în scopuri terapeutice, în special pentru tratamentul artritei.
În anul 1948, la 120 mile spre nord de granița dintre Rusia și China, arheologul rus Sergei Rudenko a găsit în mormintele din estul şi vestul munților Altai un număr mare de mumii datând de peste 2400 de ani, mumii pe care s-au găsit semne ce reprezintă o mare diversitate de animale, printre care monștri ce poartă o semnificație magică.
Și în Egipt s-au găsit urme ale practicării artei tatuatului. În 1891 au fost descoperite la Teba rămășițele lui Amunet, una dintre preotesele zeiței egiptene Hathor, rămășițe pe care erau marcate linii, puncte și figuri geometrice abstracte, care atestă prezența ritualurilor magice din acea perioadă. Egiptenii au răspândit în întreaga lume artă tatuatului, arta care în jurul anului 2000 î.Cr era prezentă în întreaga Asie de sud-est.
În Japonia, prezența tatuajelor este marcată prin prezența lor pe figurinele de argilă care datează din anul 3000 î.Cr, tatuaje care simbolizează ritualuri magice și religioase. Maeștrii japonezi în arta tatuajului purtau numele de horis.
Tatuajele polineziene au cea mai răsunătoare reputație din întreaga lume antică, fiind considerate de către poporul polinezian purtătoare ale forței spirituale semnificate prin cuvântul polinezian ”mâna”.
În Samoa tatuajele erau implicate în ceremoniile de încoronare a tânărului conducător de trib și erau considerate elemente esențiale în ascensiunea acestuia. Modul în care erau pictate semnele pe corpurile poporului samoan i-a făcut în 1787 pe un grup de francezi aflat în expediție să afirme: ”bărbații au coapsele tatuate în așa fel încât ai putea crede că poartă haine, deși sunt aproape goi.” Olanda și Noua Zeelandă au purtat influențe ale artei samoane a tatuatului.
În Hawaii arta tatuatului a purtat numele de “kakau”, deținând semnificații spirituale, nu numai artistice. Femeile erau tatuate pe zone ale corpului precum mână, degetele, mijlocul și câteodată limba.
Odată cu sosirea misionarilor vestici, această artă a decăzut și a fost interzisă de majoritatea bisericilor creștine.
În Noua Zeelandă “moko” era denumirea folosită pentru arta tatuatului și se manifestă prin însemnarea pielii folosindu-se tehnicile perfecționate de sculptare a lemnului.
În Indonezia arta tatuatului se păstrează și-n ziua de azi, locul în care se practică fiind Borneo. Datorită faptului că triburile din Borneo nu au păstrat contactul cu civilizația, obiceiurile și ritualurile lor s-au păstrat, rămânând practic nemodificate în urma trecerii anilor și dezvoltării societății.
În India și Tailanda ritualurile de tatuare sunt realizate de către călugări, care poartă semnificație mitică, și care însemnează pe corpuri tatuaje în care înglobează puteri magice.
Ca urmare a culorii închise a pielii africanilor, tatuajele nu sunt vizibile. Ca urmare, africanii își sculptează pielea cu cuțitul sau cu alte obiecte ascuțite și își provoacă cicatrici plasând pe rană nisip sau cenușă.
Femeile persane considerau tatuajele ca însemne ale frumuseții. Grecii și românii au adoptat arta tatuatului de la persani, considerând tatuajele ca un fel de pedeapsă, idee susținută și de marii scriitori români ai acelor vremuri care au observat faptul că sclavii și criminalii erau cei tatuați. În timpul Imperiului Roman, sclavii exportați spre Asia purtau tatuate cuvintele ”taxe plătite”.
Celții au realizat picturi corporale în formă de spirală, realizate cu ajutorul unui drobușor care lasă pe piele însemne de culoare albastră. Aceste picturi semnifică diversele cărări pe care omul le urmează într-o zi obișnuită din viață.
Și America centrală și de sud se atestă urme ale practicării tatuajelor, prin descoperirea în Peru a unor mumii tatuate ce datează din secolul 11 și în Mexic a unor urme de tatuaje ce simbolizează curajul și puterea. Poporul sud-american și-a creat idoli pe care i-a venerat secole de-a rândul și ale căror figuri au fost tatuate pe zonele corporale ale celor ce-i preaslăveau.
În America de nord tatuajele semnificau statutul marital, tatuajele sugerând acest lucru fiind poziționate pe obrazul femeii. În 1846 tatuajele au căpătat o tradiție odată cu izbucnirea războiului civil când cei ce luptau de ambele tabere erau tatuați. Mașina electrică de tatuat a fost inventată în 1891 de către Samuel O’Reilly.
În estul mijlociu pe vremea Vechiului Testament, tatuatul semnifică venerarea zeităților de către păgâni. Moise a fost un susținător al tatuajelor, folosindu-le cu scopul de a comemora eliberarea sclavilor evrei din Egipt.
După întoarcerea căpitanului Cook din Polinezia, arta tatuatului a devenit o tradiție pentru flota britanică, iar la sfârșitul secolului al 18-lea, în majoritatea porturilor britanice există cel puțin un profesionist care realiza tatuaje. În 1862 prințul Țării Galilor a fost tatuat pe braț cu un semn ce semnifica o cruce din Ierusalim.
Tatuajele au căpătat contur în Franța în secolul 18, dar s-au făcut multe speculații în privința efectelor negative ale tatuajelor, fapt care a condus la interzicerea acestei practici.
Criminalii erau tatuați în închisori, tatuajele care prindeau contur pe corpurile lor semnificând autonomia și identitatea. Tatuajele erau de asemenea specifice și pentru membrii unor organizații, care considerau tatuatul ca un simbol al dedicării totale față de acea organizație, tatuaje ce reprezentau convingerile religioase, numărul de ani petrecuți în închisoare, locurile pe unde au umblat membrii acelei organizații. Circurile au profitat ani de-a rândul de pe urma tatuajelor, atrăgând publicul prin prezentarea unor însemne tatuate pe corpurile artiștilor.
Va continua ...
