Ninge, ninge, ninge ...

”Afară ninge liniștit,

În casă arde focul;
Iar noi pe lângă mama stând,
Demult uitarăm jocul...”
(G. Coșbuc - ”În seara de Crăciun”)

Ce frumos ninge afară, de parcă cineva cerne făină sclipitoare peste oraș, țară, țări... În această invadare a fulgilor nici nu ți-e frig! Vântul abia abia de adie, iar gerul nici nu-l mai simți. Adrenalina de fericire îți cuprinde toate încheieturile, toate gândurile, tot corpul. Ești paralizat, fascinat de ceea ce se întâmplă afară. Uiți de toate problemele și de adâncești în tainele copilăriei!

Iei o sanie sau ce găsești pentru a te veseli și te apuci de treabă! Alegi cel mai înalt delușor, te urci pe el, examinezi teritoriul și... și... și...

”Iuhuuuuu... aaaaaaaaaaa... wauuuuuuuuuuu...... ha ha ha ha.... încă o dată, încă o dată” se aude în văzduhul serii de iarnă. Nu te deranjează că ești singur în această seară minunată de iarnă, nu te deranjează că lumea ce rătăcește pe la acea oră se holbează la tine. Tu ești în lumea ta, în micul tău univers unde accesul e limitat și doar puține persoane primesc permis pentru a putea intra acolo!

Afară continuă să ningă. Ninge liniștit și frumos!

Faci o babă de zăpadă, o împodobești, o îmbraci, ca să nu-i fie frig. apoi te gândești că-i va fi trist singure acolo și pentru ai alina plictiseala îi faci și un parteneri, de care ai la fel multă grijă, îl împodobești, îmbraci.

Romantic și trist în același timp....

Ce frumoasă e iarna când ninge!