Lene și trândăvie....

Energie!

O doză în plus de energie nu ne-ar strica nimănui...Energie care ne va menține trezi în timpul zile și ne va da forțe să rezistăm la cele mai plictisitoare momente din viață.

E banal, dar adevărat! Sunt unui care reușesc să adoarmă și cel mai treaz om din grup.... Oare cum reușesc să facă asta???

M-am întrebat aceasta de multe ori, până am concluzionat următoarele:
Dacă vrei ca interlocutorul tău să adoarmă încearcă să folosești una sau poți mai multe din metodele de mai jos:
- Vorbește încet și ignoră orice rugăminte, din partea ascultătorilor, de a vorbi mai tare.
- Tonul vocii să fie monoton, vibrațiile să fie constante și lente. Din când în când ați putea să mai schimbați frecvența și veți observa că unii vor tresări :)))) nostim...
- Fii calm și liniștit, nu-ți pierde cursivitatea.
- Aprofundează-te în detalii, asta îi va da gata pe ascultători. Își vor pierde răbdarea sau vor adormi până a termina prima frază.
- Mult contează și mediul: alegeți un loc mai calm, luminos și călduros. Un local care la prima vedere te înmoaie...

Astea sunt doar unele din miile de trucuri pe care le folosești conștient sau inconștient. Cel ce le folosește mai niciodată nu se simte prost. Ba din contra are impresia că e ascultat foarte atent și ochii închiși a interlocutorilor înseamnă că ei meditează și abordează foarte serios tema discutată (monologată).

Complicat, foarte complicat... Energia noastră se irosește iar noi măcar nici nu a folosito așa cum ar trebui!

Dragii mei încercați să nu mai fiți plictisitori, nu mai furați energia oamenilor. E dăunător și pentru voi și pentru ei.

Iar dacă vrei să ai un surplus de energie începe să faci sport. Iar forțele, buna dispoziție nu te va părăsi niciodată!!!

Aveți grijă de voi și de mediul înconjurător!

publicitate bestială :)

Întrebre întrebătoare (I)

Un om se plimbă cu câinele său pe o pajiște, când a dat peste cinci bucăți de cărbune, un morcov și o căciulă. Nimeni nu le-a pus acolo, dar este un răspuns perfect logic cum au ajuns să fie acolo.


Care este răspunsul?

Problemă problematică (II)

Un arab bătrân vrea, prin testament, să-și lase averea celor 2 fii ai săi. Vrea însă să o lase unuia singur, nu la amândoi.

Dar cui?

Și decide astfel: cei doi băieți să plece pe cămile până la cea mai apropiată oază și apoi să se întoarcă. Acela dintre ei a cărui cămilă ajunge ultima, va moșteni întreaga avere.

Cei doi sunt de acord (se putea altfel?) și pleacă. Dar cum regula era ca ultimul să fie câștigătorul, mergeau extrem de încet. Pe drum se întâlnesc cu un. Îi spun și lui dilema în care se afla, și acesta le dă un sfat.

Băieții se luminează la față, îi mulțumesc, încalecă pe cămile și pornesc în goană. Moștenitorul se decide astfel în scurt timp și povestea se încheie.

Ce i-a sfătuit bătrânul înțelept să facă?

De notat: Nici vorbă nu poate fi de împărțirea averii între cei doi copii. Unul singur ia totul.

Te pui cu blondele?

Într-un avion, un avocat nimerește lângă o blondă mișto. Bla, bla, bla …. tot încercă să intre în vorbă cu ea... nimic. Blonda se uita pe geam, mai încercă să doarmă….

Avocatul, enervat:
- Uite, hai să jucăm! Eu îți pun ție o întrebare, și dacă nu știi îmi dai 5$, apoi îmi pui tu mie o întrebare, și dacă nu știu îți dau 5 $! Și tot așa... ??
- Nu domnule, îmi pare rău, sunt obosită, aș prefera să mă odihnesc...

(Avocatul enervându-se și mai tare:)
- Bine, uite, jucăm alt joc! Eu îți pun ție o întrebare, dacă nu știi îmi dai 5$; tu îmi pui mie o întrebare, și dacă nu știu, îți dau 500$ !!!

Blonda în sfârșit accepta.

- Care este distanța de la Pământ la Luna?
Blonda deschide geanta și îi dă 5$.

- Ce e mic, are 3 picioare și urcă dealul? (întreabă ea)

Avocatul se gândește..., scoate laptop-ul, caută în baza de date..., caută pe Internet..., trimite mail-uri la toți prietenii... În sfârșit, după 1 ora, transpirat, îi dă blondei 500$.

Blonda îi ia, apoi se întoarce și începe să se uite plictisită pe geam. Avocatul, isterizat:
- Bine, bine, ce e mic, are trei picioare și urcă dealul?

La care blonda deschide tacticoasă geanta și îi dă o hârtie de 5 $.

Problemă problematică (I)

Un bătrân arab, aflat pe patul de moarte, își cheamă cei 3 fii și le spune:

- Copii, eu am muncit toata viața și am reușit să strâng averea pe care o știți: aceste 17 cămile, pe care vi le las vouă. Consider ca dreaptă împărțire a acestor cămile în felul următor:

Ahmed, fiul cel mare va lua 1/2 din numărul cămilelor; Hassan, fiul mijlociu, va lua 1/3 din numărul cămilelor, iar Farouk, fiul meu cel mic va lua 1/9 din numărul cămilelor.

Părintele moare și - după ce îl înmormântează - cei 3 băieți încep să se gândească la modul cum să-și împartă cămilele. Dar cum 17 nu se împarte nici cu 2, nici cu 3 și nici cu 9, problema li s-a părut extrem de dificilă.

Când erau ei mai în ceață, trece pe acolo un bătrân înțelept; invitat la o ceașcă de vorbă, bătrânul descalecă de pe cămila sa (pe care o lasă lângă celelalte) și se așează alături de băieți, ca să le asculte pasul.

După care - cu acordul acestora - face el împărțirea, conform testamentului tatălui lor. Cei 3 copii se declară mai mult decât mulțumiți cu ceea ce au primit, iar bătrânul încalecă pe cămila lui și pleacă mai departe.

Cum a împărțit bătrânul cele 17 cămile celor 3 fii ai arabului?

Jurnalul Satanei.

Dumneavoastră, care n-ați citit nici o carte, știți oare despre ce vorbesc ele? Doar despre răul, despre greșelile și suferințele omenirii. Numai sânge și lacrimi! ... Cine a vărsat acest sânge? Diavolul? Nu, domnule, omul! Omul l-a vărsat!

...

Astăzi se împlinesc exact zece zile de când m-am întrupat în om și duc o viață de pământean.

Singurătatea Mea este plină de măreție. Nu-mi trebuie prieteni, dar simt nevoia să vorbesc despre Mine și n-am cu cine. Gândurile nu-mi sunt de ajuns. Ele sunt clare, distincte și precise cu adevărat doar atunci când le exprim prin cuvânt. Totul devine limpede numai dacă le aliniez la rând ca pe soldați sau ca pe stâlpii de telegraf, dacă le pun cap la cap ca pe șinele de cale ferată, cu terasamente și curbe, cu construcții de poduri și viaducte, cu gări amplasate în locuri stabile. Se pare că oamenii numesc logică și coerență acest istovitor drum ingineresc, obligatoriu pentru cei ce se vor inteligenți; ceilalți n-au nevoie de asta, ei se pot rătăci după bunul lor plac.

Efortul redării prin cuvânt este lent, dificil și respingător pentru cel care s-a obișnuit ca dintr-o singură… - nu găsesc cuvântul potrivit - , ca dintr-o singură suflare să cuprindă și să exprime totul. Nu degeaba oamenii își prețuiesc atât de mult gânditorii. Iar nefericiții aceștia, dacă sunt cinstiți și nu trișează în timpul construcției, ca niște ingineri mediocri, nimeresc nu fără motiv la casa de nebuni. Mă aflu doar de câteva zile pe pământ și nu o dată mi-au sticlit în fața ochilor zidurile ei galbene și ușa îmbietor deschisă.

Da, efortul acesta este peste măsură de greu și îmi irită ”nervii” (o pricopseală la fel de simpatică). De pildă acum, ca să exprim un gând mic și banal despre imperfecțiunea cuvintelor și a logicii omenești, am fost silit să stric o mulțime de coli din hârtia superbă de pe vapor… Și de ce-ar fi oare nevoie să înfățișez ceva imens și neobișnuit? Ți-o spun dinainte – pentru ca tu, cititorul Meu pământesc, să nu-ți caști gura prea tare de curiozitate – că în mormăiala limbii tale neobișnuitul este inexplicabil. Dacă nu mă crezi, mergi la cea mai apropiată casă de nebuni și ascultă-i pe cei de acolo: toți au aflat ceva și ar dori să exprime acest lucru… o să-i auzi șuierând ca niște locomotive răsturnate cu roțile agitându-se în aer și vei putea să observi cât de greu își controlează trăsăturile răvășite ale chipului lor uimit și surprins.

…

Tu ai numai două noțiuni despre existență: viața și moartea. Cum să ți-o explic pe a treia? Toată existența ta este o nerozie doar pentru că nu ai această a treia noțiune, iar Eu cum să ți-o mai dau? … Ți se pare că încep să mă joc cu tine, dragul meu cititor? Eroare: pur și simplu am luat alt caiețel. Nu, nu-i o eroare, e ceva mult mai rău. Joc pentru că singurătatea Mea este foarte mare și foarte adâncă, mă tem că n-are capăt deloc! Stau pe marginea unei prăpastii și arunc în aceasta cuvinte, o mulțime de cuvinte grele, dar ele cad fără zgomot. Arunc amenințări, râsete, hohote de plâns. Scuip, răstorn mormane de pietre și bucăți de stâncă, prăvălesc munți, dar acolo nu e decât pustiu și tăcere. Categoric, prietene, prăpastia asta e fără capăt, și amândoi trudim și asudăm în zadar!

…

Sursa: Leonid Andreev ”Jurnalul Satanei”